Simona Halep
Simona Halep are un loc special nu doar în inimile noastre, ale românilor, ea este apreciată și iubită de toți pasionații de tenis, indiferent de naționalitate. În acest an, Simona este singura sportivă care a fost votată în top 10 și a ajuns din nou pe poziția întâi, ca și anul trecut. Nu este o surpriză, având în vedere că, de-a lungul carierei sale, a reușit multe performanțe, iar câteva dintre ele au făcut ca România să fie privită, la nivel mondial, cu ceva mai mult respect, poate chiar invidie. An de an, Simona Halep ne face să ne simțim mândri că vorbim aceeași limbă ca ea și că locuim cu toții sub același steag.
Merită amintite aici și câteva dintre reușitele Simonei. Este singura jucătoare de tenis din România care a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, în 2017 și 2018. A ocupat această poziție timp de 64 de săptămâni, ceea ce a pus-o pe locul al 10-lea în clasamentul longevității ca lider al circuitului. În prezent, ea se află pe locul 27 mondial. Tot în prezent, nu există un alt sportiv român activ care să fie mai titrat decât Simona Halep.
Palmaresul ei este impresionant, din toate punctele de vedere, fiind cea mai renumită și de succes jucătoare de tenis din istoria României. A câștigat la simplu 23 turnee WTA (trei în 2020 și unul în 2022), dintre care cele mai importante sunt cele două titluri de Grand Slam – Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019 – și turneele Premier Mandatory de la Indian Wells și Madrid. A disputat și finala Turneului Campionilor în 2014. A fost desemnată Jucătoarea Anului 2018 de WTA și Cea Mai Populară Jucătoare în alți doi ani consecutivi, 2014 și 2015. În plus, 3 ani la rând a fost Favorita Fanilor la simplu, în 2017, 2018 și 2019.
Bineînțeles, Simona este extrem de iubită în România, dar calitățile ei extraordinare au depășit cu mult granițele țării noastre și au fost tot timpul recunoscute și apreciate la nivel mondial. De exemplu, în decembrie 2018 ea a fost aleasă de ESPN drept cel mai dominant jucător de tenis al anului în lume, figurând în topul The Dominant 20 (un top bazat pe statistici sportive dure și incontestabile) pe locul al 9-lea, luând fața unor alți mari sportivi ai planetei, precum Novak Djokovic, Lewis Hamilton sau LeBron James. Succesul ei i-a fost recompensat și la nivel de câștiguri, din tenis ea a obținut în jur de 37 de milioane de dolari, ocupând locul al 4-lea all-time, după surorile Williams și Șarapova.
Deci, nu e deloc de mirare că Simona Halep se află, din nou, pe primul loc în Topul Femeilor de Succes din România.