Camelia Șucu

Camelia Șucu

Locul 8
7.012 puncte

Cuvânt cheie: MOBILIER

Camelia Șucu e cunoscută drept cea mai bogată femeie din România și ajunsese să fie cunoscută într-o perioadă și drept „Doamna Cash”. Ea este fondatoarea unor business-uri precum ClassIn, Iconic Health, Piața de Gros Abundia sau Natuzzi. Are în spate o carieră ce se întinde pe o perioadă de peste 25 de ani în business, iar în momentul de față jonglează perfect cu rolurile de mamă, bunică, antreprenor sau style icon.

Acum, averea ei este estimată la 57 de milioane de euro. Mare parte din aceasta a provenit în urma celui mai scump divorţ din România. Camelia și-a încheiat socotelile cu fostul soţ, milionarul Dan Șucu, în 2007. De pe urma acelei despărțiri, ea a rămas cu o avere considerabilă, o sumă record de aproximativ 40 de milioane de euro. Banii i se cuveneau pe deplin, având în vedere că în 1993, cei doi soți au pus împreună bazele uneia dintre cele mai mari afaceri cu mobilă din Europa – Mobexpert clasându-se printre primele 12 întreprinderi europene din industria mobilei.

Camelia Șucu a fost preocupată și să transmită mai departe valorile și lecțiile învățate în cariera sa de antreprenor, astfel a ajuns să fie un mentor pentru fiicele sale, Ioana și Cristina, care îi calcă deja pe urme cu business-uri precum: The Library, Ioana Sucu Events, Kiddo Play Academy etc.